Tradiția, cultura și limba

Latina – rădăcina culturii si a civilizaţie Romane:

Imperiul Roman este considerat de majoritatea istoricilor ca fiind leagănul civilizaţiei moderne si unul dintre cele mai importante “ingrediente” in cultura Europeană. Fiind un Imperiu hegemonic pentru o lungă perioadă de timp, acesta nu putea supravieţui şi prospera fră să îşi extindă graniţele şi fără a civiliza noi teritorii. Acest proces a fost numit simplu “romanizarea” acelor teritorii. Romanizarea s-a făcut în mare parte cu ajutorul limbii Latine, care era folosită în acele vremuri pentru relaţii internaţionale, comerţ şi aşa mai departe.

            Deşi născută în dealurile Romei, Latina s-a extins rapid şi în celelalte zone şi în statele-oraş vecine şi în scurt timp a devenit limba oficială a zonei. La apogeul său, Imperiul Roman s-a întins din Asia Mică până în Peninsula Iberică în vest, iar limbii Latine i-au crescut rădăcini in majoritatea zonelor acoperite intre aceste doua puncte, ca dovada a faptului că pe baza ei s-au format numeroase limbi ulterior.

Cultura României

Invatarea limbii Latine este o sabie cu doua taisuri in ceea ce priveste greutatea acestui proces. Pe de o parte, regulile limbii Latine sunt destul de structurate si foarte usor de urmarit si inteles. Daca stii deja o limba care are un substrat Latin (Franceza, Italiana, Romana, Spaniola, etc) iti va fi si mai usor sa intelegi majoritatea acestori reguli. Pe de alta parte, procesul de invatare este ingreunat deoarece nu exista foarte multi profesori (buni). Din cauza ca nu este o limba vorbita si folosita des, profesorii de Latina sunt rari si nu sunt intotdeauna specializati 100% pe acest domeniu. Cultura României este ansamblul de valori materiale și spirituale produse pe teritoriul României. România are o cultură unică, care este produsul geografiei și evoluției sale istorice distincte. Este fundamental definită ca fiind un punct de întâlnire a trei regiuni: Europa Centrală, Europa de Est și Europa de Sud-Est, dar nu poate fi cu adevărat inclusă în nici una dintre ele. Identitatea

Evoluția istorică

Perioada antică:

Cultura dacilor: Dacii foloseau alfabetul grec sau latin. Pe niște blocuri de piatră de la Sarmizegetusa s-au descoperit rudimente de scriere cu litere grecești. La curtea lui Decebal se folosea ca limbă diplomatică latina. Singurul text presupus dacic a fost descoperit la Sarmizegetusa: „Decebalus per Scorilo”.[1] Brățările dacice descoperite în diversele zone ale țării (Grădiștea Muncelului) atestă cultura si simțul estetic al locuitorilor teritoriului dacic.

Perioada daco-romană: Mii de inscripții latinești pun în evidență dezvoltarea limbii române prin transformările suferite de limba latină.[1]

Perioada marilor migrații: Cultura scrisă scade în intensitate, dar s-au păstrat cîteva inscripții în greacă și latină. Se pare ca invazia mongolă ce a avut loc a distrus dovezile scrise. Cel mai important document rămîne răspunsul în limba latină trimis regelui ungur Arpad de către Menumorut, duce al Biharei. Textul, inclus în Cronica Notarului Anonim, izvorăște dintr-o profundă dragoste pentru pămînt, concretizată într-un refuz categoric de a-l preda regelui: „Noi, însă, nici din dragoste nici din frică nu-i cedăm din pămînt nici cît un deget…” Scrisoarea deschide seria documentelor diplomatice românești.

Începuturi:

Din secolul al Vll-lea pînă la mijlocul secolului al IX-lea, cînd bulgarii intră în zona religioasă a Bizanțului ortodox, și chiar pînă în secolul al Xl-lea, cînd ungurii sînt cuprinși în sfera catolicismului latin, poporul românesc, deși creștinat din epoca romană, trăiește înconjurat de popoare păgîne. Nici după secolul al Xl-lea nu se înseninează zările la Dunăre pentru o temeinică așezare românească. Expansiunea ungurilor în Ardeal și valurile ultimelor invazii barbare ale pecenegilor, cumanilor și tătarilor au împiedicat înfiriparea organizațiilor politice românești. Abia în veacul al XlII-lea apar în lumina istoriei primele înjghebări de state românești. Dar la această dată poporul român se găsește cuprins între două lumi, între două tipuri de cultură diferită: de o parte lumea Occidentului catolic de cultură latină, în care intraseră și vecinii unguri și poloni, de altă parte lumea Răsăritului ortodox de cultura bizantină, care se întinsese pînă la Dunăre.

Primele documente în limba română:

Un important punct de reper în istoria limbii române este un document din anul 1521: Scrisoarea lui Neacșu Câmpulung, în litere chirilice, către primarul sas din Brașov despre un atac iminent al turcilor, acesta fiind cel mai vechi document scris în românește. Prima carte tipărită, o carte de rugăciuni în limba slavonă, a apărut în Muntenia în 1508, iar prima carte în limba română, un catehism, a fost tipărită în 1544 la Sibiu[necesită citare].

Unii autori susțin că pe locul unde ar fi funcționat prima școală românească din Maramureș, la Ieud, a fost descoperit „Codicele de la Ieud”, în care sunt cuprinse și trei manuscrise scrise cu litere chirilice dar în limba română, fixată în timp de unii cercetători la 1391 după o dată aflată pe prima pagina a documentului. Exemplarul original se află astăzi la Biblioteca Academiei Române. Există ipoteze contradictorii în privința datării acestui documentar.

Cultura românească în Evul Mediu:

Principatele medievale din Transilvania, Valahia si Moldova au apărut între secolele XI și XIV, în zona din jurul Munților Carpați. Cea mai mare parte din cultura română s-a produs în aceste zone, ceea ce corespunde aproximativ situării georgrafice a statului modern România. În anul 1405 s-a scris primul Tetraevangheliar slavon în Țara Românească. El este opera cuviosului Nicodim de la Tismana și deci în domeniul vechilor scrieri, Nicodim deține o întâietate absolută în istoria Țării Românești. Este cea mai veche carte datată din Țara Românească cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul Național de Istorie din București. [3] În secolul al XV-lea și în următoarele, școala de copiști înființată de ucenicii lui Nicodim la Mânăstirea Tismana a continuat seria scrierilor religioase chiar daca la început, copiștii neștiutori de carte doar desenau slovele slavone.[4]

Transilvania a intrat sub sfera de dominație maghiară pe la sfârșitul secolului al 11-lea și astfel evoluția culturii române a fost acolo prin urmare, oarecum diferită de cea din Valahia și Moldova. Maghiarii au adus romano-catolicismul ca religie oficială, precum și apartenenți la unele etnii străine pentru a coloniza Transilvania: sași în sud și secui la vest. Una dintre cele mai importante personalități de origine română care s-a născut în Transilvania a fost Nicolaus Olahus (Oláh în limba maghiară vine de la valah, un mai vechi cuvânt pentru român), istoric, politician și episcop în Regatul Ungariei și unul din reprezentanții de seamă ai umanismului în Europa.

Valahia si Moldova s-au situat pe două căi comerciale importante traversate adesea de polonezi, de sași, de greci, de armeni, de genovezi și de negustorii venețieni, conectând cele două principate la evoluția culturii medievale din Europa. Cronica lui Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, care acoperă perioada 1359 - 1594, este o foarte importantă sursă de informații despre viața, evenimentele și personalitațile din Moldova. Este printre primele texte laice, literare, în românește. Datorită dimensiunii ei, precum și informațiilor pe care le conține, este, probabil, cel mai important document românesc din secolul al 17-lea.

Perioada Clasică:

În Transilvania, deși au fost populația majoritară, românii s-au văzut doar o "națiune tolerată" de către conducerea austriacă a provinciei și nu au fost reprezentați în mod proporțional în viața politică și în Dieta Transilvaniei. La sfârșitul secolului al XVIII-lea s-a ridicat o mișcare de emancipare cunoscută sub denumirea de Școala Ardeleană, care a accentuat vechile origini romane a poporului român și a pus bazele alfabetului latin al limbii române (care, în cele din urmă va înlocui scrierea chirilică). Fruntași ai acestei mișcări au acceptat sa primească supremația papei de la Roma în biserica română din Transilvania, punând bazele Bisericii Unite sau Greco-Catolice românești. În 1791 reprezentanți ai românilor transilvăneni au emis o petiție către Împăratul Leopold II al Austriei, numită Supplex Libellus Valachorum inspirată de Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din Franța, și cerând drepturi politice egale cu alte etnii pentru românii din Transilvania. Astfel, a început mișcarea națională pentru emancipare a acestei colectivități.

Sfârșitul secolului al 18-lea și începutul secolului al 19-lea a fost marcat în Valahia si Moldova de către domniile fanariote; în cursul lor cele două principate au fost puternic influențate de cultura neo- greacă. Elita locală română a asimilat în veacurile al 17-lea și al 18-lea multe din familiile elene stabilite în Țările Române, ceea ce a făcut ca foarte multe din personalitățile culturii, științei și vieții politice românești să poarte nume de familie de provienență greacă (Cantacuzino, Rosetti, Ghica, Nottara, Lipatti, Antipa, Lahovari, Palade etc.) Școlile grecești au apărut în principate în 1818 iar prima școala românească a fost înființată la București de către Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu. Anton Pann a fost un povestitor și muzician de succes, Ienăchiță Văcărescu a scris prima carte de gramatică română, iar nepotul sau, Iancu Văcărescu este considerat a fi primul poet român important.

Anul revoluționar 1848 a avut ecouri și în Principatele Române și în Transilvania și o nouă elită, numită „pașoptistă”, în mare parte influențată de cultura franceză, a apărut la mijlocul secolului al 19-lea: Mihail Kogălniceanu (scriitor, politician și primul ministru al României), Vasile Alecsandri (politician , poet și dramaturg), Andrei Mureșanu (publicist și scriitorul actualului imn național) și Nicolae Bălcescu (istoric, scriitor și revoluționar).

Unirea dintre Valahia si Moldova în 1859 a dat un impuls deosebit societății și culturii românești. Pe baza unor înalte școli deja existente au fost întemeiate universități la Iași și la București, iar numărul de instituții culturale si științifice a crescut semnificativ. Noul domn de la 1866 și apoi rege al României Carol I, de origine germană, a devenit un conducător devotat țării de adopțiune, el și soția sa Elisabeta numărându-se printre principalii patroni ai artelor. Un mare impact în literatura română l-a avut cercul literar Junimea, fondat de un grup de personalități în jurul criticului literar Titu Maiorescu, în 1863. Acesta a publicat revista Convorbiri literare, unde au publicat, printre alții, Mihai Eminescu, cel mai mare poet al României, Ion Creangă, un povestitor de geniu și Ion Luca Caragiale, autor de nuvele si schițe devenite clasice, și cel mai mare dramaturg al României. În aceeași perioadă Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian au fost printre fondatorii picturii moderne române; compozitorul Ciprian Porumbescu, originar din Bucovina, s-a distins, de asemenea, în această perioadă.

Tradiții:

Tezaurul de tradiții al neamului românesc este o împletire între elemente precreștine si elemente creștine, unele din cele precreștine fiind convertite la a avea o identitate creștină, iar altele din cele precreștine supraviețuiesc, într-o formă sau alta, si astăzi, păstrandu-și chiar vigoarea de altădată.

Folclor:

Folclorul românesc reprezintă totalitatea creațiilor culturii spirituale românești. Sintagma se referă la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei (majoritar dacoromân, dar și aromân, meglenoromân și istroromân), semnalate în interiorul granițelor românești. Urmărind firul istoriei, folclorul din Românilor include și creațiile atribuite etniilor premergătoare populației românești (traco-daci și presupușii proto-români, în situația în care nu există izvoare istorice care să ateste o populație la nord de Dunăre în Evul Mediu timpuriu, până în mileniul doi al erei creștine).

Mitologie românească:

Românii au avut din toate timpurile, o multitudine de obiceiuri, basme și poeme referitoare la dragoste, credință, regi, prințese, și vrăjitoare. Etnologiști, poeții, scriitorii și istorici au încercat de secole să colecționeze și să păstreze basmele, poemele, baladele și au încercat să descrie cât mai bine posibil obiceiurile și tradițiile legate de diferite evenimente din an. Tradiții legate de perioade fixe din an sunt colindele - de Crăciun, sorcova - de Anul Nou sau mărțișorul, obicei legat de venirea primăverii sărbătorită pe 1 martie. Alte obiceiuri presupuse a avea origini pre-creștine, ca Paparuda, ritualul de evocare a ploii vara, sau teatrul folcloric cu măști sau Ursul și Capra din iarnă.

Probabil cel mai mare colecționar de basme din folclor a fost nuvelistul și povestitorul Ion Creangă , care, printr-un limbaj foarte pitoresc, a dat viața unor povești acum clasice ca Harap Alb sau Fata babei și fata mosului. De asemenea poetul Vasile Alecsandri a publicat cea mai de succes variantă a baladei Miorița, un poem trist, filozofic, centrat în jurul unei intrigi simple: complotul a doi ciobani de a-l omorî pe un al treilea din cauza invidei ce i-o poartă pe starea materială. Alt editor prolific de basme preluate din folclor a fost Petre Ispirescu, care, în secolul XIX a publicat un număr impresionant de volume conținând un număr larg de nuvele scurte și basme din mitologie. Ele sunt centrate în jurul unor personaje populare asemeni lui Făt-Frumos, prințesa Ileana Cosânzeana, monștrii Zmeu sau Căpcăun, dragonul Balaur sau creaturi fantastice ca buna Zână și malefica Muma Pădurii.

Arhitectură și tehnologie:

În domeniul tehnic se pot nota realizări spectaculoase în domeniul aviației făcute de Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Aurel Persu și Henri Coandă, de asemenea, lucrările de George Constantinescu în domeniile ingineriei și sonorizare. De asemenea, multe realizări au fost făcute în arhitectură și inginerie, București, astfel, a devenit cunoscută sub numele de micul Paris, cel mai lung pod din Europa a fost construit de Anghel Saligny care leagă Dobrogea cu restul României, Castelul Peleș a devenit una dintre cele mai frumoase și moderne de castele din Europa, etc.

Activitate de promovare a tradiţiilor la care am luat parte:

Această activitate a fost prezentată în cadrul Sărbatorilor de iarnă,la care eu am contribuit cu prezenţa mea în corul şcolii de provenienţă.

Bucatele tradiţionale servite invitaţilor.

Corul Diamond din comuna Erbiceni

Spectacolul s-a desfăşurat pe scena caminului cultural,care a fost decorat cu motive tradiţionale specific acestei sărbatori. Participanţii erau costumaţi în portul popular românesc,iar spectatorii erau serviţi cu bucate tradiţionale alese, făcute chiar de participanţi.La acest spectacol au participat copii de diferite vârste.

Acest cor a fost înfiinţat la iniţiativa doamnei profesor Costea Liliana,care s-a ocupat de organizarea fiecărei reprezentaţii .
Această doamnă profesor a insuflat în noi, sentimentul de iubire faţă de tradiţie şi cultură. 
Acţiunile ei m-au inspirat să creez şi eu la rândul meu un act  de cultură cu viitorii mei elevi.
A fost o experienţă de ne uitat.

• https://youtu.be/AvmWfmDfgr4?t=40
• http://www.digi24.ro/video/emisiuni-regionale/iasi/vocile-iasiului/vocile-iasului-25-martie-2016-corul-elevilor-din-erbiceni-face-performanta-500002